Dansuri pentru adolescenţi

Forever young Bel ART

Grupa de dans pentru adolescenţi

Dacă până acum părinţii erau cei care luau decizii la cum să îţi petreci timpul tău liber, în sfărşit a venit momentul în care alegerea îţi aparţine!

Chiar dacă în acest moment ne urmăreşti în faţa unui monitor, noi te invităm să devii prietenul şi colegul nostru într-o sală de dans, unde vei avea ocazia să întâlneşti instructori care te vor învăţa foarte multe lucruri. Ştim că este o perioadă cu foarte multe contradicţii şi este destul de dificil să alegi stilul de dans care ţi se potriveşte cel mai bine, de aceea … ne-am gândit să îţi propunem, drag prieten, un curs de dans variat, în care vor fi selectaţi doar tineri de vârsta ta, unde vei învăţa cel puţin 5 stiluri de dans la modă. Şi îţi propunem încă o alternativă de colaborare! Dacă eşti cu adevarat  implicat şi perseverent, vei avea şansa mai târziu să fii ales pentru dansul scenic şi vei putea face parte din formaţia de dans Bel ART, care în momentul de faţă are peste 10 dansatori cu experienţă şi participă la diverse spectacole, concursuri şi evenimente de valoare artistică.

Te invităm să ne contactezi la nr. de tel. 0727.006.006 pentru a te înscrie la urmatoarea preselecţie care se organizează în fiecare lună la sediul şcolii de dans Bel ART.

Grupa de avansaţi
 Program – Marţi şi Joi, ora 15:00 – 17:00
– Abonament – 200 lei/ 8 şedinţe ( 60 min./şed);

Grupa de începatori/intermediari
 Program – Vineri, ora 15:00 – 17:00
– Abonament – 150 lei/ 8 şedinţe ( 60 min./şed);

– Adresa– Centrul Civic, str. Ghica Vodă, nr. 13 (langă banca Banc Post)

Adresa: jud. Iaşi, str. Ghica Vodă, nr. 13

E-mail.: contact@bel-art.ro