Rodica Rusu si Emilian Stoica

 

Numele nostru este Rusu Rodica şi Emilian Stoica şi ne place să vedem oamenii fericiţi. De curand am început să predăm kizomba în cadrul şcolii de dans Bel Art.

Kizomba ne-a cucerit prin muzică, prin varietatea de mişcări, prin conexiunea dintre partneri. A fost dragoste la prima vedere.

Ne-a luat ceva timp până ne-am dat seama că e mai mult decât dans.

Pentru noi este pasiune, emoţie pozitivă, libertate de exprimare, creativitate, imaginaţie, evadare. Vine cu mai multe beneficii decât lasă să se vada la început. La modul cel mai simplu poate fi recreere, socializare.

O metodă placută de a încheia o zi stresantă la serviciu sau pe băncile facultăţii.

Dar, este un întreg univers ce merită descoperit pentru că toate aceste lucruri se pot transforma în pasiune, în dezvoltare personală (îmbunătăţirea abilităţilor de actor social, „terapie prin îmbrăţişare”, ieşirea din zona de confort, creşterea încrederii în sine şi lista poate continua).